Am tot auzit de tibetanul acesta, dar m`rturisesc c` nu m` impresioneaz` conducatorii de nici o culoare. Dalai Lama se pare c` ar fi o func]ie de conduc`tor spiritual. |n caut în “Dic]ionarul enciclopedic ilustrat – Junior”, 15.320 de articole, 4.357 de ilustra]ii – (în care eu nu figurez din motiv ca nu sînt ilustra]ie! [i l-am mai c`rat [i în Fran]a!) [i nu-l g`sesc pe Dalai Lama! |l mai caut [i mîine diminea]` pe internet. Deocamdat` am g`sit o carte: “Etica noului mileniu”. De la “Etica [i echitatea...” din epoca de piatr` m-am cam distan]at de acest cuvînt, ca de o rud` s`rac` ce î]i cade pe cap tocmai cînd te preg`te[ti s` tai porcul, dar am mai fost eu o dat` victim` penibil` într-o anchet` cultural` (pervers de abil` sau abil de pervers`), care mi-a fost întins` (cursa!) de proprietarul conservelor cu fluturi, poetul Florin Dochia (s` nu uit s`-i caut un epi(c)tet!), a[a c`, am apelat la un dic]ionar! La naiba, etica din echitatea socialista era identic`, pîn` la lacrimi, cu cea capitalist`! “Totalitatea normelor de conduit` moral`!” Şi, atunci, ce s-a schimbat? Tramvaiul?! Eu nu iau nimic în derîdere, o furnic` are pentru mine aceea[i m`re]ie impresionant`, care m` cople[e[te, ca [i Cosmosul! Uneori “m` rîd” de mine însumi – cum îmi zicea un profesor de limba [i literatura rom@n`! Era distractiv, mai ales ca eu nu m` sup`r! Rezist la orice avalan[a logoreic`, riscînd s` ma sufoc... de rîs! Pe acest motiv, o fost` con-soart`” îmi zicea c` sînt nesim]it! Abia dup` ce am început s`-i citesc cartea lui Dalai Lama mi-am dat seama c` avea dreptate, s`raca, s` m` urasc`! Sigur, o comp`timesc, dar asta nu o ajut`! Tocmai a împlinit [aizeci de ani, r`stimp în care [i-a dr`muit fericirea dup` m`rimea farfuriilor în care î[i etala cotletele! Dar s` nu fiu r`ut`cios cu biata femeie, care n-a [tiut s` se bucure de simplitatea vie]ii, l`sîndu-se cople[it` de tonele de bijuterii ce îi ornau carna]iile p(r)ost-rubensiene! Iat` ce scrie Dalai Lama: “aceia care nu au nimic sînt, de fapt, cei mai pu]in nelini[ti]i!” Or’, cum eu chiar c` nu mai am nimic, m` simt cuprins de o lini[te metafizic`! Cînd am r`mas far` acest “nimic”, fosta mea EX mi-a zis c` am fost un prost, c` m-a p`c`lit! Ba nu, iat` ce am considerat eu în zilelel acelea: fiecare vrea ceva de la via]`! Eu voiam s` fiu fericit în propria mea simpli(ci)tate emo]ional`, ea rîvnea la o avere la care nici nu s-ar fi gîndit vreodat` (m`rturisesc c` nici eu, dar îmi e martor` doctori]a Marinescu din Köln c`, înainte de revolu]ia cea televizat` (cînd nu era cea]`!), îi povesteam “ce o s` fac eu la anu”...) A[a c` trebuia s` pl`tesc cu acel “nimic”, pentru a-mi recîtiga dreptul de a admira r`s`ritulul soarelui, neterorizat de gîndul c` am de înfruntat... Şi mai citez o fraz` din Dalai Lama: “|n goana lor dup` avere, ei pierd, de fapt, fericirea pe care averea le-ar fi putut-o oferi.” (« anxiet`]i, nemul]umiri, frust`ri, nesiguran]` [i depresie »! )
Care este “natura con[tiin]ei”? se întreab`, retoric, Dalai Lama!
Dar s` trecem la un subiect mai serios: lipsa de subiect îl face pe predicat s`-[i dea cu c`r`mida în “natura con[tiin]ei”! Ce pot s` scriu, dac` nu am nici un subiect? S` scriu despre ce? Despre Balzac, de exemplu, pentru c` tot mi-am ales o alt` patrie (de data asta spiritual`).
Ce ar fi de povestit, inedit, despre Balzac ? Poate c` ar trebui s` descriu emo]ia care m-a cuprins dup` ce am citit “Illusions perdues”. Auzi fraz`: “Je suis heureux, monsieur, de pouvoir me dir ainsi: Votre sincère admirateur et ami, DE BALZAC” (Nu mai traduc, pentru c`…) Cui îi era adresat` aceast` dedica]ie emo]ionant`? « A Monsieur Victor Hugo » ! Geniu absolut, al`turi de Lev Tolstoi, Balzac are delicate]ea de a-l ridica în slavi pe cel mai profund scriitor din contemporaneitatea sa! Este vre-un dram de umilin]` aici ?! Nici vorb`! « Mizerabilii » prolifereaz`, rodesc [i ast`zi ! Rodesc ?! Allah, ai mil` de sufletul lui ! Bietul, genialul Cezar Iv`nescu. Era o ardere continu` pentru soarta scriitorului [i a literaturii! Un idealist frumos, genial! Aici m` opresc! Plîng! O fi de vin` b`trîne]ea?! Mai zilele trecute mi-am amintit de Mihai Ursachi! Eram n`scu]i în aceea[i zi [i în aceea[i lun`, 17 februarie, dar el se gr`bise s` se nasc` în 1941! Poetul Miron Manega scrie, tulbur`tor, despre aruncatul pisici peste gard, în alt` ograd`, [i deplînge moartea lui Cezar Ivanescu.
Lui Miron Manega [i lui Gheorghe Voicu (directorul ziarului “7 PLUS”) le sînt dator cu o via]`! Odat`, i-am d`ruit lui Gheorghe Voicu un roman cu urm`toarea dedica]ie: “Pe cine nu(-l) la[i s` moar`, nu te las` s` tr`ie[ti!” - [i, de atunci, nu l-am mai “deranjat” niciodat`! Şi nu din nerecuno[tiin]`, ci din cauza acelui “principiu al cauzalit`]ii” teoretizat de Dalai Lama! Aici voiam s` ajung! Şi acum ar trebui s` bag fraza: « J’ai dû quitter la Roumanie pour plusieurs raisons, quelques unes d’ordre personnel, mais la plus importante serait que je m’étais embourbé dans une réalité où même les couleurs de l’arc-en-ciel se mélangeaient d’une manière bizarre… » - dar nu comit aceast` impruden]`…
Ecrire un commentaire - Voir les 1 commentaires